Amoebiaza

  • Facebook
  • Twitter
  • Google

Amoebiaza – o boală infecţioasă la nivelul intestinului, care este cauzată de parazitul Entamoeba histolytica.

Parazitul trăieşte în intestinul gros al omului şi poate să nu cauzeze niciun fel de simptom. Cu toate acestea, uneori poate pătrunde în peretele intestinului gros şi poate determina apariţia unei inflamaţii. Ulterior, după ce pătrunde în sânge, poate ajunge la ficat, în timp ce mult mai rar poate ajunge chiar şi la alte organe, precum plămânii, inima sau creierul.

O persoană se poate infecta cu amoeba prin intermediul apei sau al alimentelor, care sunt infestate cu materii fecale, care conţin amoeba. Acest lucru se întâmplă destul de frecvent, în special în acele locuri în care solul este fertilizat cu materii fecale umane. Paraziţii se pot transmite, de asemenea, de la om la om, atunci când persoana intră în contact direct cu gura, sau anusul persoanei infectate.

Riscul de infectare cu amoebiază creşte în virtutea următoarelor elemente:

- Consumul de alcool;
- Boli canceroase;
- Carenţe de ordin nutriţional;
- Sarcină;
- Deplasarea în regiuni tropicale.

Un risc mai mare de a se infecta cu această boală îl comportă persoanele, copiii şi indivizii cărora li se aplică un tratament imunosupresor (care frânează sistemul imunitar).

Cat de multe fructe mananci zilnic

"O porție este considerată a conţine aproximativ 80 gr. de fructe și legume. Aceasta este echivalentul aproximativ al unei..."

Citeşte mai mult:
Mâncați îndeajuns de multe fructe - și dacă nu, cum puteți mări consumul?»

Amoebiaza. Simptome

Majoritatea pacienţilor nu resimte niciun fel de simptome (boala are caracter asimptomatic şi trece de la sine). Cu toate acestea, există şi situaţii în care la unii pacienţi, simptomele pot apărea în aproximativ 7 până la 28 de zile de la momentul infectării (aceasta reprezentând perioada de incubaţie).

În caz de amoebiază, simptomele sunt:

- Dureri abdominale spasmodice;
- Diaree;
- Stare de oboseală;
- Balonare abdominală (meteorism);
- Tenesme (dureri anale în timpul defecaţiei);
- Pierderea în greutate.

Este posibilă şi apariţia unor simptome mai severe ale bolii, de tipul:

- Dureri severe în zona abdominală şi întinderea muşchilor de la nivel abdominal;
- Sângerarea care apare la momentul defecaţiei;
- Febră;
- Stare de vomă.

Amoebiaza. Cursul bolii

De regulă, pacienţii infectaţi cu amoebiază nu resimt niciun fel de simptome. Alţii pot resimţi simptomele bolii în urma perioadei de incubaţie (respectiv, perioada de la momentul când infecţia a pătruns în organism şi până la apariţia simptomelor respective) care durează între 7 şi 28 de zile. Şi totuşi, există şi unele cazuri în care această perioadă de incubaţie poate dura doar câteva zile, sau chiar şi câţiva ani buni.

Evoluţia bolii poate fi uşoară şi să prezinte un caracter asimptomatic, în timp ce există şi unele situaţii în care poate apărea o inflamaţie la nivelul intestinului gros, iar acest lucru poate conduce la inflamaţia peritoneului şi a ficatului. Forma cel mai frecvent întâlnită de afectare a ficatului o reprezintă abcesele hepatice (pustulele).

Atunci când inflamaţia la nivelul intestinului gros nu este destul de severă, simptomele pot continua să apară de la una la două săptămâni. Simptomul bolii, care apare cel mai frecvent, este reprezentat de dureri spasmodice în zona abdominală şi diaree (apoasă, sau cu o oarecare cantitate de sânge), pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate. Între 10 şi 30% din pacienţi se confruntă cu creşterea foarte mare a temperaturii corpului.

După cum s–a menţionat şi anterior, în cazurile mult mai grave boala poate ajunge la ficat, plămâni, creier, inimă, sau chiar şi la organele sexuale.

Amoebiaza. Diagnostic

Medicul ar trebui să constate mai întâi dacă pacientul în cauză a călătorit cumva în acele ţări, unde amoebiază este extrem de răspândită. Prin palparea abdomenului pacientului, se poate resimţi o oarecare durere abdominală, precum şi gradul de întindere a muşchilor de la nivel abdominal; medicul vă poate palpa de asemenea şi ficatul mărit (în cazul în care amoeba s – a răspândit până la ficat).

Se prelevează sânge de la pacient şi se pot stabili, astfel, markerii specifici care indică existenţa unei astfel de infecţii.

Se efectuează de asemenea şi analiza materiilor fecale ale pacientului în cauză. Studierea acestor materii fecale la microscop poate scoate la vedere existenţa paraziţilor.

În cazuri mult mai rare, medicul poate recomanda efectuarea unei sigmoidoscopii (mucoasa rectului şi a colonului sigmoid se examinează cu ajutorul unui dispozitiv special şi se evaluează astfel posibilele modificări apărute).

Amoebiaza. Tratament

Tratamentul variază în funcţie de severitatea bolii. Atunci când simptomele sunt mai severe, se prescriu antibiotice pe cale orală (în speţă metronidazol). Aceste medicamente trebuie luate timp de zece zile.

Dacă pacientul acuză stare de vomă, nu se prescriu antibiotice pe cale orală (aceste antibiotice pe cale orală nu vor avea niciun efect, întrucât pacientul le va voma). În astfel de cazuri se prescriu antibiotice pe cale intravenoasă; după ce se simte mai bine, pacientul poate lua şi singur antibiotice pe cale orală.

Este important să se cunoască faptul că medicul nu poate prescrie medicamente care să frâneze diareea, întrucât acest lucru va duce la deteriorarea stării pacientului.

După consumarea unei sesiuni de antibiotice, se prelevează o mostră din materiile fecale ale pacientului, pentru a se asigura faptul că amoeba a fost înlăturată cu succes.

Amoebiaza. Prevenție

Atunci când efectuaţi deplasări în ţările tropicale, unde există un nivel scăzut de salubrizare, trebuie să consumaţi numai apă fiartă, să nu mâncaţi legume nespălate sau fructe nedecojite. Este necesară, de asemenea, spălarea cât mai des cu putinţă a mâinilor.

Amoebiaza. Altele

Parazitul care cauzează această boală este răspândit în lumea întreagă. Cu toate acestea, cele mai multe cazuri se înregistrează în ţările tropicale; în special, acolo unde concentraţia de persoane este mare iar salubritatea este la un nivel scăzut.

Statele care suferă cel mai mult din cauza acestei boli sunt Africa, Mexic, India, unele state din America de Sud. În Statele Unite ale Americii, amoebiaza apare cu precădere în rândul prizonierilor, sau al persoanelor care s – au întors din ţări tropicale.

Articole pe aceeași temă

Trimite-ne opinia ta

Ultimele articole

Nou Fenicul – proprietăţi nutritive, beneficii şi cum să-l găteşti
Fenicul – proprietăţi nutritive, beneficii şi cum să-l găteşti Feniculul face parte din familia plantelor perene şi este o plantă ce are un miros dulce, originară din Europa de Sud, din zona Mediteranei. Deşi acesta s-a răspândit în toată lumea, folosirea feniculului predomină în bucătăria grecească şi în cea italiană. +4 / 0 +4

Stil de viaţă echilibrat Mai multe articole

Nou Doctorul de ochi - Ionela Coman
Doctorul de ochi - Ionela Coman Clinica oftalmologica OphtaBlu detinuta de Dr. Ionela Coman este situata pe strada Dunarii din Alexandria, in apropierea Spitalului Judetean Teleorman, şi are ca obiectiv imbunatatirea vederii pacientilor prin oferirea unor servicii de inalta calitate si profesionalism, în urma cărora acestia sa-şi poata relua activitatea cotidiana intr-un... +10 / 0 +10

Alimentaţie sănătoasă Mai multe articole

Nou Fenicul – proprietăţi nutritive, beneficii şi cum să-l găteşti
Fenicul – proprietăţi nutritive, beneficii şi cum să-l găteşti Feniculul face parte din familia plantelor perene şi este o plantă ce are un miros dulce, originară din Europa de Sud, din zona Mediteranei. Deşi acesta s-a răspândit în toată lumea, folosirea feniculului predomină în bucătăria grecească şi în cea italiană. +4 / 0 +4

Diete Mai multe articole

Nou Dieta contra depresiei
Dieta contra depresiei Dieta mediteraneeană poate fi de ajutor persoanelor care suferă de depresie severă, conform unui studiu efectuat recent de o echipă de oameni de știință din Australia. Cercetătorii de la Universitatea Deakin din Melbourne au descoperit că ajută persoanele care suferă de tulburări mentale. Oamenii de ştiinţă au studiat efectele... +4 / 0 +4

Boli și stări Mai multe articole

Nou 10 boli care se manifestă prin dureri de stomac
10 boli care se manifestă prin dureri de stomac Toată lumea se confruntă, la un moment dat, cu o durere de stomac supărătoare, însoţită de crampe, flatulenţă sau constipaţie, dar dacă problema persistă, s-ar putea ca nu doar alimentaţia ori sedentarismul să fie de vină, ci şi alte afecţiuni ascunse. +4 / 0 +4

Sănătatea femeilor Mai multe articole

Nou Steriletul: avantaje şi dezavantaje
Steriletul: avantaje şi dezavantaje Grija unei sarcini nedorite este printre primele pe care vrem să le tăiem de pe lista personală, iar acum avem atâtea opţiuni, încât numai informate trebuie să fim. Steriletul, cu bune şi rele, cu mituri şi laude, intră şi el în rândul opţiunilor şi merită luat în calcul. +6 / 0 +6

Sănătatea bărbaților Mai multe articole

Pentru mamici însărcinate Mai multe articole

Nou Sarcină fără simptome neplăcute: 6 sfaturi de care trebuie să ţii cont
Sarcină fără simptome neplăcute: 6 sfaturi de care trebuie să ţii cont Sarcina este, poate, cea mai frumoasă perioadă din viaţa unei femei. O invazie de sentimente care mai de care mai puternice, prima lovitură a bebeluşului, emoţiile unui nou început cu o mulţime de necunoscute, toate acestea le trăieşti în această perioadă atât de specială. Este adevărat că te pot copleşi toate schimbările care... +5 / 0 +5