Artrita reumatoida

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
+2

Artrita reumatoidă este o boală autoimună, care se manifestă ca şi artrită inflamatorie. Din motive necunoscute la acest moment, sistemul imunitar al unei persoane care suferă de artrită reumatoidă, cel care ar trebui să apere organismul de corpurile străine şi de bacterii, începe să atace ţesuturile propriului corp, provocând astfel daune membranei sinoviale – o membrană subţire, care acoperă cavităţile articulare. Drept consecinţă apare o inflamare a articulaţiei, iar în cavitatea respectivă se produce un lichid inflamator, fapt ce cauzează durerea din articulaţii. Pe termen lung, inflamarea respectivă duce la deteriorarea cartilagiului, articulaţia îşi pierde funcţia – i caracteristică, unghiul de mişcare şi poate apărea şi o deformare a acesteia, pe cale de consecinţă. Artrita reumatoidă este o boală cronică şi, prin urmare, este incurabilă. Evoluţia sa poate diferi de la o persoană la alta. Boala afectează de obicei, articulaţiile mici de la mâini şi de la picioare. În unele cazuri, artrita reumatoidă se manifestă şi ca o boală sistemică, afectând şi alte organe, precum plămânii, inima, sau ochii. Agentul cauzator al acestei boli nu este unul destul de clar, însă există o serie de păreri cu privire la faptul că ereditatea ar putea fi unul dintre aceşti factori. Se spune, de asemenea, că debutul acestei boli ar putea fi provocat de o infecţie virală sau bacteriană. Artrita reumatoidă apare cu o frecvenţă mai mare la femei, decât la bărbaţi şi îşi începe, de regulă, evoluţia în jurul vârstei de 40 – 60 de ani.

Artrita reumatoida. Simptome

Artrita reumatoidă se manifestă, de regulă, prin modificările care apar la nivelul articulaţiilor. Acestea devin sensibile, febrile şi umflate. Dimineaţa, articulaţiile par blocate, cu toate că acest sentiment de blocare dispare în câteva ore. Este un lucru obişnuit ca această boală să afecteze articulaţiile în mod simetric (sunt afectate aceleaşi articulaţii de pe ambele părţi ale corpului). Nodulii reumatoizi subcutanaţi reprezintă cea mai frecventă caracteristică a artritei reumatoide. Pacienţii acuză adeseori stări de oboseală, febră şi pierderea în greutate. Această boală afectează iniţial articulaţiile mici de la degetele de la mâini şi de la picioare. Ulterior se extinde şi la articulaţiile mai mari – glezne, genunchi, coate, umeri, coapse.

Artrita reumatoida. Cursul bolii

Artrita reumatoidă se manifestă diferit de la o persoană la alta. Unele persoane suferă de o inflamaţie activă constantă, care evoluează şi deteriorează articulaţiile şi astfel, apare deformaţia şi imobilitatea. În unele cazuri, artrita reumatoidă evoluează aşa de mult încât ajunge să afecteze şi organele interne. Există şi alte persoane care experimentează această boală la nivel de situaţii de agravare, dar şi de remisie, care pot fi pe o perioadă destul de lungă şi care pot să nu îl deranjeze în niciun fel pe pacientul în cauză.

Artrita reumatoida. Diagnostic

În fazele sale timpurii, boala este dificil de diagnosticat, întrucât marea majoritate a simptomelor este similară cu cele specifice altor boli. Dacă are suspiciuni cu privire la existenţa unui caz de artrită reumatoidă, medicul îi pune întrebări pacientului şi îl examinează în mod minuţios. În timpul examenului fizic, doctorul observă articulaţiile, gradul de umflare, temperatura, culoarea, deformaţiile, mişcările, reflexele şi puterea muşchiului. Ulterior, vor urma şi alte asemenea examinări. Analiza de sânge indică o creştere a nivelului de sedimentare a eritrocitelor precum şi o creştere a numărului de anticorpi specifici, iar un examen radiologic poate oferi o ocazie de a observa gradul de deteriorare a unei articulaţii anume. Cu toate acestea, nu există niciun test specific ce poate să confirme cu certitudine diagnosticul de artrită reumatoidă. Acesta se poate confirma numai în prezenţa a cel puţin patru dintre următoarele simptome: sentimentul de articulaţii blocate dimineaţa, ce durează cel puţin o oră în fiecare zi, timp de nu mai puţin de şase săptămâni; existenţa artritei şi inflamarea ţesuturilor moi în mai mult de trei grupe de articulaţii din cele 14 existente, care să dureze nu mai puţin de şase săptămâni; existenţa artritei la articulaţiile de la mână, care să dureze nu mai puţin de şase săptămâni; existenţa artritei simetrice, care să dureze nu mai puţin de şase săptămâni ; existenţa nodulilor subcutanaţi în anumite locuri specifice; factorul reumatoid să prezinte peste 95 % puncte procentuale; evidenţierea în baza unui examen radiologic, a deformării articulaţiilor.

Artrita reumatoida. Tratament

În cazul artritei reumatoide nu există tratament. Medicaţia ce se prescrie poate ajuta la reducerea gradului de inflamare a articulaţiei, reducerea durerii şi poate încetinni modificările ce se produc la nivelul articulaţiilor. Toate acestea se pot obţine cu ajutorul unei medicaţii anti – inflamatorii nesteroidiene sau steroidiene, precum şi cu ajutorul unor medicamente antireumatice cu potenţial de modificare a bolii, imunosupresoare şi altă asemenea medicaţie antiinflamatorie. Pacienţilor care suferă de artrită reumatoidă li se recomandă să practice anumite exerciţii speciale care să – i ajute pe aceşti să – şi conserve mobilitatea la nivelul articulaţiilor. Dacă această mobilitate se inhibă, pacienţii vor trebui să se folosească de dispozitive speciale, care să le faciliteze acestora activităţile pe care le desfăşoară zi de zi. Există şi situaţii în care pacienţii apelează la tratament chirurgical, ceea ce implică înlocuirea articulaţiilor bolnave cu unele de tip artificial, refacerea tendoanelor, artrodeză (iniţierea pe cale artificială a procesului de osificare a articulaţiei, pentru a limita mobilitatea acesteia şi astfel – pentru a limita gradul de durere, în situaţiile în care articulaţiilor nu pot fi înlocuite). Pacienţilor care suferă de artrită reumatoidă li se recomandă de asemenea să – şi schimbe şi stilul de viaţă: să îşi facă un obicei din practicarea unui sport în mod regulat (în special înotul), să folosească împachetările la cald şi la rece în cazul articulaţiilor, să înveţe să se relaxeze şi să evite stresul.

Artrita reumatoida. Prevenție

Întrucât cauzele exacte care stau la baza apariţiei artritei reumatoide nu sunt cunoscute încă, nu există nicio modalitate prin care să se poată preveni cu certitudine această boală.

Articole pe aceeași temă

Trimite-ne opinia ta

Ultimele articole

Nou Vitamina D, «vitamina soarelui» – cât ne trebuie, cum ne ajută şi unde o găsim?
Vitamina D, «vitamina soarelui» – cât ne trebuie, cum ne ajută şi unde o găsim? Totul ar fi mult mai simplu dacă ar exista o vitamină-minune care să prevină apariţia diabetului, osteoporozei, sclerozei multiple, cancerului, bolilor de inimă sau chiar a depresiei, nu-i aşa? +5 / 0 +5

Stil de viaţă echilibrat Mai multe articole

Nou Este aerul conditionat daunator sanatatii? Argumente pro si contra
Este aerul conditionat daunator sanatatii? Argumente pro si contra Este aerul conditionat atat de nociv starii de sanatate precum se vehiculeaza? Nu de mult timp, aerul conditionat a fost considerat luxul necesar pentru supravietuirea in birouri sau transport public pe vreme caniculara, in perioada verii. Din pacate, utilizat in mod abuziv, la temperaturi foarte joase si fara a fi intretinut in mod... +5 / 0 +5

Alimentaţie sănătoasă Mai multe articole

Nou Vitamina D, «vitamina soarelui» – cât ne trebuie, cum ne ajută şi unde o găsim?
Vitamina D, «vitamina soarelui» – cât ne trebuie, cum ne ajută şi unde o găsim? Totul ar fi mult mai simplu dacă ar exista o vitamină-minune care să prevină apariţia diabetului, osteoporozei, sclerozei multiple, cancerului, bolilor de inimă sau chiar a depresiei, nu-i aşa? +5 / 0 +5

Diete Mai multe articole

Nou 7 mituri despre consumul de somon
7 mituri despre consumul de somon Beneficiile consumului de peşte gras, între care se numără şi somonul, sunt numeroase şi atestate ştiinţific. Printre acestea putem aminti: reduce riscul de boli coronariene, de infarct, de Alzheimer şi previne apariţia degenerescenţei maculare, principala cauză a orbirii la persoanele trecute de vârsta de 50 de ani. +5 / 0 +5

Boli și stări Mai multe articole

Nou Cum poţi preveni exfolierea şi ruperea unghiilor : 12 sfaturi pentru o manichiură perfectă
Cum poţi preveni exfolierea şi ruperea unghiilor : 12 sfaturi pentru o manichiură perfectă Ştim cu toate cât de enervante sunt momentele când unghiile ni se rup şi cât de mult le urâm. Dacă se întâmplă să ţi se rupă o unghie în mod accidental este perfect normal. Dar dacă unghiile tale se rup, exfoliază... +5 / 0 +5

Sănătatea femeilor Mai multe articole

Nou Steriletul: avantaje şi dezavantaje
Steriletul: avantaje şi dezavantaje Grija unei sarcini nedorite este printre primele pe care vrem să le tăiem de pe lista personală, iar acum avem atâtea opţiuni, încât numai informate trebuie să fim. Steriletul, cu bune şi rele, cu mituri şi laude, intră şi el în rândul opţiunilor şi merită luat în calcul. +6 / -1 +5

Sănătatea bărbaților Mai multe articole

Pentru mamici însărcinate Mai multe articole

Nou Depresia după naştere: de ce apare şi cum o putem învinge
Depresia după naştere: de ce apare şi cum o putem învinge Depresia postnatală este o condiţie medicală care afectează până la 15% dintre femei în primul an de la naştere. Un dezechilibru poate apărea atât în cazul unui avort spontan, cât şi în cazul naşterii normale, a naşterii cu făt mort sau a adopţiei. +5 / 0 +5