Cardiomiopatie dilatativa

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
+3

Este o afecţiune de origine necunoscută a muşchiului inimii (miocard), care apare drept consecinţă a lărgirii camerelor inimii (de cele mai multe ori camerele de pe partea stângă a inimii, dar există şi cazuri în care se pot lărgi toate camerele inimii) şi care determină o slăbiciune funcţională în ceea ce priveşte pomparea sângelui de la inimă.

De regulă nu se pot stabili cauzele acestei afecţiuni, dar aceasta poate fi foarte frecvent cauzată de diverse alte boli, precum o miocardită virală din trecut, alcoolism, intoxicaţie cu metale grele şi alte tipuri de intoxicaţie, insuficienţă nutriţională, diverse reacţii ale sistemului imunitar asociate cu sarcina.

Cu toate că de cele mai multe ori (în aproximativ jumătate din cazuri) cardiomiopatia se consideră a fi de origine idiopatică (prin aceasta înţelegându – se o cauză necunoscută).

Boala poate fi şi înnăscută (autozomal dominant, autozomal recesiv sau pe căi asociate cu Cromozomul X).

Alimentatie sanatoasa

"E uşor să sărim peste micul dejun când avem o viaţă atât de ocupată în zilele noastre. Totuşi, cei care lucrează în domeniul sănătăţii şi psihologii sunt de acord că micul dejun joacă o"

Citeşte mai mult:
Elemente importante de nutriţie pentru persoanele active fizic»

Cardiomiopatie dilatativa. Simptome

O bună perioadă de timp, boala poate să nu prezinte niciun fel de simptome evidente. Mai târziu poate apărea unul din următoarele simptome: stare de slăbiciune, dispnee, creşterea în greutate.

Atunci când boala progresează, apar tulburări de ritm cardiac (se resimt bătăile inimii), sindromul de angină pectorală (în timpul activităţii fizice apare durerea în zona toracică, iar când situaţia se agravează, durerea apare chiar şi în poziţie de repaus), cianotizarea pielii, slăbirea capacităţii de memorare. În fazele terminale, pot apărea şi inflamaţiile la nivelul membrelor inferioare, acumularea de lichid în ţesuturi (ascită, hidrotorax – lichidul acumulat în camerele toracelui, hidropericard (acumulare de lichid în cavitatea pericardică).

Astfel, se poate dezvolta o afecţiune de tipul insuficienţei cardiace, cu simptomele caracteristice.

Cardiomiopatie dilatativa. Cursul bolii

Cardiomiopatia dilatativă poate apărea la persoanele de orice vârstă, chiar şi la copii. Atunci când apare această afecţiuni, masa inimii se măreşte din cauza lărgirii în dimensiuni a ventriculilor. Din această cauză, contractilitatea ventriculului stâng scade (de la ventriculul stâng sângele este direcţionat spre marele circuit sanguin), rata de scoatere a sângelui scade până la 20 – 25 %, uneori coborând şi mai mult decât atât, atunci când boala se agravează.

Astfel, încet încet progresează insuficienţa cardiacă. Aproximativ 50% din pacienţi trăiesc 2 ani după apariţia factorilor clinici, în timp ce 25 % din aceştia trăiesc peste 5 ani de zile.

Ca şi complicaţie se pot forma trombi, care se desprind şi de la inimă pot ajunge prin fluxul sanguin la alte organe (devenind embolii): spre exemplu rinichii, vasele coranariene, creierul, etc, unde pot cauza infarcturi de ţesut.

Cardiomiopatie dilatativa. Diagnostic

După examinarea pacientului, medicul cardiolog poate diagnostica lărgirea în dimensiuni a inimii, iar în fazele mai târzii – o tulburare de ritm cardiac.

Ca examinări ce se pot efectua, menţionăm: Testul ECG (se ataşează electrozi în zona toracică, pe braţe şi la picioare. Aceştia sunt conectaţi la un dispozitiv de analiză ECG prin intermediul unor fire. Astfel se înregistrează activitatea cordului timp de 1 minut. În timpul acestei examinări pacientul stă culcat la orizontală); examinarea pacientului prin folosirea unui dispozitiv de monitorizare denumit Holter (în timpul acestui test se înregistrează ECG – ul timp de 24 de ore şi ulterior, ECG – ul se analizează în timpul zilei); ecocardiografia (o metodă neinvazivă de examinare a cordului şi a vaselor de sânge, în timpul căreia este posibil să se stabilească dimensiunea camerelor inimii, starea valvelor inimii, precum şi să se evalueze puterea muşchiului inimii); biopsia endomiocardiacă (în timpul acestei analize se prelevează şi se examinează o parte din muşchiul inimii (bioptat). De regulă această analiză se efectuează pentru a depista orice alte boli care ar fi putut determina apariţia cardiomiopatiei dilatative (cum ar fi, miocardita, de exemplu).

Cardiomiopatie dilatativa. Tratament

De regulă tratamentul în cazul acestei afecţiuni începe numai atunci când boala este în fază cronică, pentru că pacienţii nu obişnuiesc să meargă la medic încă din fazele timpurii ale bolii. Scopul tratamentului este de a reduce simptomele şi de a prelungi durata vieţii.

Se poate aplica tratamentul medicamentos (tratarea insuficienţei cardiace, se poate reduce riscul tromboemboliei) ca şi cel chirurgical (de exemplu, angioplastia a două valve sau protezarea realizată pentru a se reduce progresarea insuficienţei cardiace, transplantul de cord).

Cardiomiopatie dilatativa. Prevenție

În marea majoritate a cazurilor, oamenii nu pot evita această afecţiune.

Modificarea obiceiurilor de alimentaţie (reducerea consumului de sare, se recomandă să nu se consume deloc alcool şi alte toxine) poate numai în unele cazuri să ajute la evitarea acestei afecţiuni.

Este de asemenea foarte important să se pună un diagnostic efectiv şi să se înceapă tratamentul în cazul altor afecţiuni la timp, de asemenea (de exemplu, miocardita).

Cardiomiopatie dilatativa. Altele

Cardiomiopatia dilatativă postnatală – acea stare în care afecţiunea denumită cardiomiopatie dilatativă apare în perioada sarcinii (în ultimul trimestru de sarcină sau la 6 luni după naştere). Factorii de risc sunt după cum urmează: sarcina multiplă, vârsta înaintată şi hipertensiunea.

Articole pe aceeași temă

Trimite-ne opinia ta

Ultimele articole

Nou Ce poți trata cu ceapă
Ce poți trata cu ceapă Cunoscută ca fiind ingredientul cel mai folosit în bucătărie, ceapa este una dintre cele mai sănătoase legume, având nu doar virtuți culinare, ci și terapeutice. +17 / 0 +17

Stil de viaţă echilibrat Mai multe articole

Nou 6 moduri prin care îţi sabotezi sistemul imunitar
6 moduri prin care îţi sabotezi sistemul imunitar Stilul tău de viaţă îţi poate afecta sistemul imunitar, care te poate proteja de germeni, viruşi şi boli cronice. Înlocuirea anumitor obiceiuri proaste te poate ajuta însă să îţi păstrezi sănătos sistemul imunitar. Verifică această listă pentru a vedea unde poţi face anumite schimbări. +21 / 0 +21

Alimentaţie sănătoasă Mai multe articole

Nou Nucul ține în frâu diabetul
Nucul ține în frâu diabetul Datorită conţinutului bogat de substanţe nutritive, nucile sunt recomandate pentru prevenirea bolilor de inimă, combaterea diabetului și pentru îmbunătăţirea memoriei. +11 / 0 +11

Diete Mai multe articole

Nou Cum slabesti pana la 10 kg mancand nuci
Cum slabesti pana la 10 kg mancand nuci Nucile nu ingrasa! De fapt, se afla in capul listei ca fiind cele mai sanatoase fructe oleaginoase si este pacat sa nu profitam de beneficiile pentru sanatate si silueta daca tot a venit toamna. Partea buna este ca se pastreaza destul de bine si putem apela oricand la dieta cu nuci, care este inspirata din dieta mediteraneana. +6 / 0 +6

Boli și stări Mai multe articole

Nou Ce poți trata cu ceapă
Ce poți trata cu ceapă Cunoscută ca fiind ingredientul cel mai folosit în bucătărie, ceapa este una dintre cele mai sănătoase legume, având nu doar virtuți culinare, ci și terapeutice. +17 / 0 +17

Sănătatea femeilor Mai multe articole

Nou Ce modificări suferă vaginul unei femei după 30 de ani
Ce modificări suferă vaginul unei femei după 30 de ani Odată cu trecerea timpului, nu numai pielea îmbătrâneşte, ci şi zona intimă, la fel ca restul corpului, numai că aceste semne nu sunt vizibile aşa cum sunt ridurile, pe care le vedeţi zilnic în oglindă. +17 / 0 +17

Sănătatea bărbaților Mai multe articole

Pentru mamici însărcinate Mai multe articole

Nou Sfaturi de nutriţie pentru femeile însărcinate
Sfaturi de nutriţie pentru femeile însărcinate Primul mit la care trebuie renunţat este cel conform căruia cu cât acumulezi mai multe kilograme în sarcină, cu atât cresc şansele să ai un bebeluş sănătos. Sau cu cât mănânci mai mult, cu atât îţi vei hrăni mai bine bebeluşul. +6 / 0 +6