Sindromul alcoolismului fetal: de ce este periculos alcoolul în timpul sarcinii?

Ianuarie 31, 2015
  • Facebook
  • Twitter
  • Google
+6
Sindromul alcoolismului fetal: de ce este periculos alcoolul în timpul sarcinii?

Sindromul alcoolismului fetal descrie anomalii congenitale funcţionale şi psihologice provocate de consumul de alcool al părinţilor. Conform mai multor surse, sindromul alcoolismului fetal afectează 2-3 nou-născuţi din 1.000. Încă din vechime, s-a observat că bebeluşii născuţi din părinţi care consumau alcool în exces manifestă anomalii fizice şi psihice. Hipocrate (460-337 î.Hr.) – părintele medicinei occidentale – susţinea că epilepsia şi capacităţile mintale reduse sunt consecinţa consumului de vin în timpul concepţiei. Alcoolismul la femei este periculos în mod special. Riscul de a da naştere unui bebeluş alcoolic este de 3-4 ori mai mare pentru femeile care consumă alcool în timpul concepţiei decât pentru bărbaţi.
"Sub influenţa alcoolului, bebeluşul dezvolta anomalii ale inimii şi ale sistemului nervos şi diverse anomalii ale dezvoltării fetale"
Consumul de alcool în timpul şi înainte de sarcină este periculos în câteva feluri. În primul rând, poate afecta materialul genetic prezent în celulele germinale. Sub influenţa alcoolului, bebeluşul dezvolta anomalii ale inimii şi ale sistemului nervos şi diverse anomalii ale dezvoltării fetale. În plus, bebeluşii părinţilor alcoolici sunt deseori subponderali la naştere, au o dezvoltare psihologică întârziată şi suferă de sindromul de retragere. Efectul alcoolului este extrem de important în sarcină, deoarece organele şi sistemele lor se dezvoltă într-o modalitate non-paralelă la momente diferite. Sistemul nervos central şi organele sexuale se dezvoltă într-o perioadă lungă de timp, prin urmare probabilitatea afectării lor este ridicată în cazul sindromului alcoolismului fetal.

Mecanismul sindromului alcoolic fetal este destul de bine cunoscut. Alcoolul din organismul unei femei însărcinate traversează rapid placenta şi se distribuie în ţesuturile fetale. Deoarece fetusul nu are anumite enzime care să descompună alcoolul, concentraţia de alcool poate fi de câteva ori mai mare decât în organismul mamei. Din cauza substanţelor provenite din descompunerea alcoolului care ajung la bebeluş din organismul mamei, ţesuturile bebeluşului nu au suficient oxigen. Deoarece sistemul nervos este sensibil în mod special la lipsa de oxigen, poate fi uşor afectat. Consumul constant de alcool slăbeşte sistemul imunitar şi digestia femeii însărcinate. Eficienţa redusă a sistemului imunitar determină ca şi bebeluşul să fie mai predispus la infecţii.
Aceste grupe de caracteristici specifice aparţin sindromului alcoolismului fetal:

Bebelusii nascuti prematur

"Un bebeluş prematur este definit ca un bebeluş născut mai devreme de 37 de săptămâni de sarcină. Cu cât este mai mic bebeluşul, cu atât este mai mică..."

Citeşte mai mult:
Bebeluşii născuţi prematur»

1. Greutate mică a copilului (hipotrofie). Greutatea şi înălţimea rămân mici pe termen lung pe parcursul dezvoltării.

2. Anomalii de dezvoltare ale feţei şi capului. Capul unui bebeluş cu sindromul alcoolismului fetal este de obicei mic, cu o frunte joasă, bărbie incomplet formată, nas scurt, urechi aşezate jos, cu pavilionul urechii deformat şi buza superioară îngustă. Şi ochii au un aspect caracteristic: sunt mici, deseori saşii, o bucată de piele se vede în colţul intern al ochiului (cuta epicantică), distanţă mică între ochi. Sunt posibile şi defecte congenitale ale cerului gurii şi ale dinţilor, ca şi un maxilar inferior mai mic.

3. Anomalii cardiace. Defectele septale atriale şi ventriculare sunt cele mai frecvente la bebeluşii cu sindromul alcoolismului fetal.

4. Defecte de dezvoltare ale organelor sexuale externe. În cazul băieţilor se întâmplă des să nu coboare testiculele (în timpul dezvoltării, ele coboară în mod normal din abdomen în scrot), iar la fete apar malformaţii ale clitorisului, vagin dublu şi alte anomalii.

5. Malformaţii ale membrelor. Copiii cu sindromul alcoolismului fetal au din când în când anomalii ale încheieturii mâinii şi ale degetului, pielea palmei afectată şi defecte ale încheieturii şoldului.

6. Dezechilibre psihice şi cognitive. Unul din trei copii cu sindromul alcoolismului fetal are tulburări psihice. Epilepsie, oligofrenie (o tulburare psihică cu dezechilibru intelectual predominant), paralizie cerebrală, anomalii de auz şi vedere, incontinenţă urinară nocturnă.

Agresivitatea şi tendinţa către un comportament antisocial sunt evidente. Simptomele sindromului devin vizibile în special în anii de şcoală. Memoria copilului este slabă, iar capacitatea de a efectua diverse sarcini este limitată. Aceşti copii devin repede obosiţi, nervoşi, sunt irascibili şi au dureri de cap. Este caracteristic comportamentul insolent şi rebel faţă de părinţi şi la şcoală. Judecând după alcoolismul părinţilor, aceşti copii încep să bea, să fumeze şi să facă sex devreme în viaţă, au tendinţa de a fura.

Unele din caracteristicile sindromului alcoolismului fetal se pot îmbunătăţi în perioada creşterii copilului, în timp ce altele se pot agrava. De obicei, până la vârsta de 6 ani greutatea şi înălţimea unui asemenea copil este sub standardul vârstei, în timp ce problemele psihice şi separarea socială urmăresc persoana pentru tot restul vieţii.

Citeşte şi:
Alergia la proteinele laptelui de vacă»

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
+6
  • Sănătatea femeilor
  • Alcoolism
  • Abuzul de alcool
  • Tratament alcoolici
  • Tratament alcoolism

Articole pe aceeași temă

Trimite-ne opinia ta
Depresia după naştere: de ce apare şi cum o putem învinge
Depresia după naştere: de ce apare şi cum o putem învinge Depresia postnatală este o condiţie medicală care afectează până la 15% dintre femei în primul an de la naştere. Un dezechilibru poate apărea atât în cazul unui avort spontan, cât şi în cazul naşterii normale, a naşterii cu făt mort sau a adopţiei. +5 / 0 +5
Ce trebuie să ştiţi despre cezariană
Ce trebuie să ştiţi despre cezariană Cifre lansate recent indică faptul că rata operaţiilor de cezariană în Romania este între 19 şi 38 la sută, în funcţie de unde alegeţi să naşteţi copilul. Multe femei însărcinate se simt neliniştite gandindu-se la naşterea prin cezariană, aşa că citiţi despre informaţiile de bază şi motivele pentru care puteţi avea o... +6 / 0 +6
Este inseminarea artificială etică?
Este inseminarea artificială etică? Infertilitatea reprezintă o problemă majoră în lumea întreagă, afectând unul din şase cupluri. Aproximativ 10-15 procente din familii la nivel mondial nu pot avea copii. Un procent cuprins între 15 şi 20 din femei au probleme secundare de infertilitate şi nu mai pot rămâne însărcinate. Aceste cifre arată că multe cupluri la... +6 / -1 +5
Alăptatul la sân
Alăptatul la sân Alăptatul la sân este cea mai bună modalitate de a hrăni un nou-născut sau un bebeluş. Structura laptelui produs de fiecare mamă este unic şi se schimbă în funcţie de necesităţile bebeluşului. Alăptatul la sân continuă relaţia apropiată dintre mamă şi copil care a început în pântec. +4 / 0 +4
Hemoroizii după naştere – cum să-i înfrângeţi
Hemoroizii după naştere – cum să-i înfrângeţi Hemoroizii apar cu frecvenţă egală la bărbaţi şi femei. Totuşi, în comparaţie cu bărbaţii, femeile prezintă un risc mai ridicat de a avea hemoroizi din cauza sarcinii. De aceea, prevenţia hemoroizilor în timpul sarcinii şi disponibilitatea tratamentului sunt considerate preocupări importante pentru femeile însărcinate/mamele... +3 / -4 -1