Tratamentul abuzului de alcool: mituri şi realități

Octombrie 9, 2014
  • Facebook
  • Twitter
  • Google
+11
Tratamentul abuzului de alcool: mituri şi realități

Conform cercetărilor efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), consumul mediu global de alcool este de 6,1 litri de alcool pur pe adult/an (15 ani sau mai mult). Abuzul de alcool este o problemă serioasă, cu multe cauze, aşa că nu este surprinzător că există multe teorii despre cum apare şi la fel de multe metode de tratament. Una dintre ele – codarea de la alcool – este foarte cunoscută, dar numai câţiva ştiu cum funcţionează ea de fapt.

Ce este codarea de la alcool?

"Diverse metode de tratament sunt disponibile: pot fi consumate „medicamente” lichide, injectate în pacient sau implanturi inserate sub piele "Această metodă pentru tratarea dependenţei de alcool a fost creată de către un medic rus, Aleksander Dovženko, în 1984. În timpul tratamentului, medicii pretind că pun un „cod” care ar provoca efecte secundare grave şi neplăcute, cum ar fi orbirea sau asfixierea (sufocarea), dacă pacientul consumă alcool. Pacientului i se va spune de obicei şi că acest „cod” va fi eficient pentru perioade lungi de timp, cum ar fi 5 ani. Acest tratament a fost folosit pe scară largă în Uniunea Sovietică, dar nu a devenit niciodată popular în Europa de Vest sau în Statele Unite. Eficienţa codării în tratarea abuzului de alcool n-a fost demonstrată niciodată prin metode ştiinţifice sau studii. În plus, acest tratament nu este aprobat de către OMS şi nici de către Rusia (unde se foloseşte încă) în îndrumarele lor pentru tratarea alcoolismului.

Cu toate acestea, în alte părţi ale lumii, codarea de la alcool este încă populară, internetul fiind o sursă importantă de marketing şi publicitate. Diverse metode de tratament sunt disponibile: pot fi consumate „medicamente” lichide, injectate în pacient sau implanturi inserate sub piele (aşa numitele „torpile”), iar costul unor asemenea proceduri poate depăşi 80 de euro. Când se foloseşte această metodă, pacientul este injectat cu o soluţie de glucoză (zahăr), amestecată cu acid nicotinic (cunoscut şi ca vitamina B3) şi i se spune că, prin urmare, nu mai poate consuma alcool. În acest fel, pacientul primeşte tratamentul medical pentru care a plătit, fără să i se administreze un medicament activ. El plăteşte pentru un tratament medical corespunzător, dar primeşte numai un placebo (un tratament inofensiv, neactiv, care nu conţine niciun medicament).

Despre ciroza

"Ciroza poate fi provocată de multe boli diferite ale ficatului. Bărbaţii au o probabilitate de două ori mai mare de a se îmbolnăvi decât femeile, iar majoritatea pacienţilor au..."

Citește mai mult:
Ciroza ficatului: când principalul laborator al organismului începe să ruginească»

Aruelijus Veryga, unul din cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi din Lituania, a vorbit despre asemenea metode de „tratament” şi a spus următoarele: „Ei ar face numai o incizie, pe care să o acopere, în timp ce pacientului i se spune că un anumit medicament a fost implantat în el, chiar o „torpilă” care ar exploda, dacă ar bea din nou alcool. Incizia ar fi făcută chiar deasupra omoplatului pentru a fi greu de văzut de către pacient.”

Tratamentul alcoolismului

Există diferite metode de tratament. Metode cum ar fi codarea de la alcool, acupunctura sau hipnoza sunt populare pentru acelaşi motiv – oamenii vor să creadă că există o modalitatea rapidă şi uşoară de a înfrânge dependenţa. În plus, n-ar avea nevoie să participe la procesul de tratament (mai puţină autoimplicare) – altcineva i-ar trata. Deşi realitatea este cu totul alta. Tratamentul pentru alcoolism este dificil, iar în timpul acestuia persoana trebuie să-şi ducă în mod constant la îndeplinire obiectivele pe care şi le-a stabilit pentru a avea succes.

Sunt folosite diferite metode pentru tratamentul alcoolului, care constau mai mult în medicamente şi psihoterapie. Totuşi, majoritatea medicilor sunt de acord că cea mai eficientă metodă de tratare a alcoolismului este psihoterapia. Prin urmare, majoritatea folosesc numai psihoterapia pe pacienţi, iar medicamentele sunt folosite pentru sprijin suplimentar dacă este necesar, întrucât voinţa şi rezistenţa fiecărui individ diferă. 

Există diferite feluri de psihoterapie – individuală , de grup sau cu membri familiei, iar eficienţa lor este asigurată de cercetări ştiinţifice şi studii clinice. Pacienţii înşişi pot alege ceea ce cred că este cel mai bine pentru interesul lor. Din aceste abordări diferite de psihoterapie, programul „Minnesota” este cel mai cunoscut la scară largă. Este un program în 12 paşi realizat chiar de foşti alcoolici în 1935.

În acest program, oamenii sunt încurajaţi să înţeleagă ce este alcoolismul, cum apare şi cum le afectează personalitatea şi vieţile personale ale oamenilor la care ţin. După ce înţeleg cum ia naştere alcoolismul şi cum îi afectează pe cei din jur, oamenii încep să simtă nevoia de a se schimba şi de a se abţine de la alcool. Întâlnirile Alcoolicilor Anonimi (AA)sunt foarte importante mai târziu în timpul tratamentului, oferind o comunitate de bază şi o structură de sprijin în timpul cărora alcoolici îşi dau speranţă, credinţă şi încurajare unul altuia, pentru a trăi o viaţă fără alcool, asupra căreia să poată exercita controlul.

Este evident că persoana care suferă de alcoolism trebuie să muncească din greu şi să aibă mare încredere în sine pentru a depăşi situaţia. Medicii pot ajuta doar persoana să lupte contra dependenţei sale şi nu au o cură în sine. Alcoolicii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru propriile convingeri şi să aibă credinţă în ei înşişi în loc să lase aceasta în seama unor „persoane care codează” sau a unora care îşi încearcă norocul la întâmplare. Numai când o persoană înţelege că un tratament este de încredere, sigur şi eficient se pot aştepta rezultate pozitive.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google
+11
  • Stil de viata echilibrat
  • Determinare Alcoolemie
  • Alcoolism
  • Abuzul de alcool
  • Tratament alcoolici
  • Codarea de la alcool
  • Tratament alcoolism

Articole pe aceeași temă

Trimite-ne opinia ta
Este aerul conditionat daunator sanatatii? Argumente pro si contra
Este aerul conditionat daunator sanatatii? Argumente pro si contra Este aerul conditionat atat de nociv starii de sanatate precum se vehiculeaza? Nu de mult timp, aerul conditionat a fost considerat luxul necesar pentru supravietuirea in birouri sau transport public pe vreme caniculara, in perioada verii. Din pacate, utilizat in mod abuziv, la temperaturi foarte joase si fara a fi intretinut in mod... +5 / 0 +5
Puterea bucuriei
Puterea bucuriei Moduri practice de a aduce mai multă plăcere şi bucurie în viaţă • Bucuria se trăieşte ACUM şi are legătură cu modul în care gândim în mod frecvent. Fericirea nu e o călătorie, e ACUM +22 / -2 +20
Cum ne afectează antibioticele
Cum ne afectează antibioticele De fiecare dată când simţim cel mai mic semn al răcelii fugim către sertarul cu medicamente sau către cabinetul medical în speranţa că vom obţine o reţetă cu cel mai puternic medicament contra răcelii pentru a scăpa de simptom cât mai repede. +14 / 0 +14
Sauna şi beneficiile ei
Sauna şi beneficiile ei Încă din antichitate sauna este recunoscută ca un obicei sănătos pentru îngrijirea pielii. Efectele pozitive ale saunei asupra corpului nostru se regăsesc atât în starea de bine fizică cât şi în cea mentală. Din ce în ce mai multe persoane folosesc sauna că o modalitate de relaxare, beneficiind în acelaşi timp şi de rezultatul... +12 / -1 +11
Cele mai bune reţete de hidratare
Cele mai bune reţete de hidratare Singurul lichid care hidratează perfect este apa. Însă pentru diversitate, puteţi apela la supe, sucuri naturale şi ceaiuri, preparate cu apă pură. Indiferent de condiţiile meteo, doar apa hidratează cel mai bine. Aşa că străduiţi-vă să consumaţi cel puţin 8 pahare mari de apă zilnic. Şi citiţi cu atenţie eticheta... +10 / 0 +10
5 lucruri care îţi pot scădea IQ-ul
5 lucruri care îţi pot scădea IQ-ul S-ar putea să faci anumite lucruri care în mod neaşteptat contribuie la deterioarea sănătăţii creierului tău. Iată 5 lucruri care ar putea reduce adevărata capacitate a creierului. +10 / 0 +10
Alimente care seamănă cu organele pe care le tratează
Alimente care seamănă cu organele pe care le tratează Fiecărui organ al corpului îi corespunde un aliment care, nu numai că îi aduce beneficii, însă îi şi seamănă foarte mult. Atunci când te supără inima, ochii ori rinichii, nu uita să consumi alimente asemănatoare, ca să grăbeşti vindecarea. +9 / 0 +9
Zatul de cafea si cofeina fac minuni pentru sanatate. Lucruri pe care sigur nu le stiai!
Zatul de cafea si cofeina fac minuni pentru sanatate. Lucruri pe care sigur nu le stiai! Cafeaua este unul dintre cele mai consumate alimente, in special de catre persoanele care au nevoie de un plus de energie. Este adevarat ca mareste ritmul cardiac si ingalbeneste dintii, insa beneficiile ei sunt mai numeroase decat reactiile adverse. +12 / -4 +8
Castiga o intalnire privata cu Dr. Oz! Fanii il pot cunoaste personal, in culisele evenimentului
Castiga o intalnire privata cu Dr. Oz! Fanii il pot cunoaste personal, in culisele evenimentului Au mai ramas doar 3 saptamani pana la intalnirea cu celebrul Dr. Oz, care va veni pentru prima data in Romania pentru a sustine conferinta „Take your life to the next level”. Considerat a fi evenimentul medical al anului 2016, dedicat stilului sanatos de viata, conferinta sustinuta de Dr. Oz pe scena Salii Palatului din Bucuresti, va avea... +8 / 0 +8
Insomnia: lupta de a adormi
Insomnia: lupta de a adormi Insomnia este o tulburare a somnului care înseamnă că nu poţi să adormi sau să rămâi adormit. Aceia care suferă de ea sunt denumiţi insomniaci. Majoritatea oamenilor are nevoie de 7-8 ore de somn pe noapte. Cei care suferă de insomnie rareori dacă dorm aşa de mult şi chiar dacă pot rămâne în pat perioade lungi de timp, tot nu... +8 / 0 +8